Facebook

DRESAJ CANIN

MITICA MOLDOVAN

Instructor de dresaj atestat de Asociatia Chinologica Romana

20 de ani de experienta si pasiune – peste 1500 de caini dresati
primul examen ,,Caine utilitar” (examen tip IPO 1) promovat in 1990
IPO 3 promovat in cadrul Campionatelor Mondiale FCI / FMBB 2009, 2016, 2017


cateva cuvinte despre mine…

M-am nascut in anul 1971 si cred ca mi-am trait copilaria si adolescenta intr-un timp cand se legau prietenii adevarate si puternice; pe langa cei cativa oameni prieteni pe care si acum ii numesc la fel, m-am bucurat de dragostea, devotamentul si tovarasia unor caini de legenda – Lassie, Rin Tin Tin, sau, mai nou, Rex – ai mei: un fox terrier, Tedy, un dalmatian, Eros, si apoi Aida, cea care a avut atunci un rol atat de important  in viitorul meu – un dobermann cu un temperament deosebit, un adevarat si complet caracter de lucru, alaturi de care am descoperit frumusetea si puterea comunicarii cu un caine. Cu Aida am pasit in primele ringuri de frumusete si, mai important, pe primele terenuri ale competitiilor de dresaj. Primele examene de lucru absolvite au fost in anul 1990 – examenul de disciplina ,,Caine de Insotire’’ si apoi cel de paza si protectie  “Caine de Aparare” – un IPO al acelei perioade. Satisfactia propriei munci si a reusitei, obtinute atunci, la nici 19 ani, au hotarat ca pentru mine dresajul sa devina ceea ce este acum:

mai mult decat o pasiune, mai mult decat un sport, mai mult decat o profesie – un mod de viata!

Ca membru al Asociatiei Chinologice Romane inca din anul 1988, am avut timpul necesar si sansa de a colabora cu oameni deosebitii, talentati si dedicati, care si-au lasat amprenta pe ceea ce avea sa devina o vasta experienta in domeniu; am participat, intai din postura de cursant, apoi ca “profesor”, la numeroase activitati si evenimente de dresaj si chinologice, de la seminarii si workshopuri, la tabere si atestari, atat in Romania cat si in Turcia, tara in care am emigrat in anul 1997. Am lucrat cu Liviu Orghidan, Ovidiu Suculiuc, Lucian Sava si fratele meu Augustin Moldovan, sau Robert Caraman, ca sa mentionez doar cativa, si am primit evaluari de la Torino Bocaniciu, Csibi Karoly, Molnar Zolt, sau Willi Landt, inca din anii 80, sau mai recent, Uwe Stolpe, sau Gunther Diegel, Bruno Kastelic, Edgar Scherkl si multi altii. Am colaborat cu Cluburile de specialitate atat din tara – Clubul de Dresaj Canin, sau Clubul National de Ciobanesc German, cat si din Turcia, unde am participat la formarea primului Club Chinologic – ACKB, al carui Vice-Presedinte Utilitar (pe probleme de dresaj) am fost.

Din punct de vedere profesional, rolul cel mai important in formarea mea a avut-o, insa, numarul extrem de mare (aproximativ 2000) de caini cu care am avut bucuria sa lucrez, varietatea temperamentelor, comportamentelor si tipologiilor lor.  Am promovat numeroase examene de dresaj, de la BH la IPO 3, insa nu am sa le enumar – mai degraba am sa amintesc de Baron – dobermannul cu care am obtinut punctajul maxim la arbitrajul sever al lui Csibi Karoly in 1999, de Alk, primul meu ciobanesc german, un minunat caine de linie veche importat din Germania, sau Irwine, fiul Campionului Mondial Rikkor Bad Boll, caini alaturi de care am sustinut nenumarate demonstratii de dresaj, si, nu in ultimul rand de Alex, ciobanescul belgian malinois, care nu mai este acum alaturi de mine, dar cu care am obtinut satisfactia de a fi promovat pentru prima oara examenul IPO 3 in cadrul campionatelor Mondiale de Dresaj  FCI din anul 2009, din Austria. Sunt doar cativa dintre partenerii mei, dintre cei alaturi de care am avut privilegiul de a ma bucura de fiecare zi de munca. Sper sa pot oferi si altora din bucuria mea, clientilor mei in special, carora incerc sa le insuflu respectul pe care cainele il merita si responsabilitatea pe care prezenta sa in viata noastra o cere. Relatia cu un caine este un parteneriat, in care fiecare are atat drepturi cat si obligatii, iar prima dintre ele, de partea noastra, este educarea animalului nostru. Sper sa fiu intrebat tot mai rar daca e necesara bataia in dresaj… e trist faptul ca inca ne confruntam cu aceasta mentalitate… dresajul cere abiltati de psiholog si, evident, o atitudine si abordare pozitive! Din pacate, avem tot mai putin timp si disponibiltate… iar dresorul devine necesar ca o punte de legatura pentru oameni si caini, un translator , asa incat limbajul specific al fiecaruia sa devina inteligibil celuilalt. Orice caine este educabil si controlabil! Cu putin ajutor, fiecare stapan se poate cu adevarat bucura de frumusetea relatiei cu cainele sau.

 

mai jos, “istoria” mea, in cateva imagini:

Aida si fiul ei Kroll, dobermannii care mi-au fost alaturi la inceput, un inceput greu, pe care, de fapt, ei l-au facut posibil…
Alk, ciobanescul german, imigrant si el ca mine in Turcia – din pacate, Alk a fost alturi de mine putin timp, timp insa pretios, in care am invatat multe, printre care si despre versatilitatea ci adaptabilitatea ciobanescului german…
Irwine, ciobanescul german de show, fiu al dublului Campion Mondial Rickor Bad Boll, un caine cu un caracter minunat, un  adevarat ciobanesc german, echilibrat si puternic…
… cateva imagini de la diverse activitati chinologice si competitii de dresaj, expozitii, campionate, seminarii si work-shopuri: Campionate de Ciobanesc German ale Romaniei sau Turciei, unde am fost prezent nu doar ca handler, ci si ca atentator pentru proba de curaj; Cupa Mures – Campionat de Dresaj din Romania – la care am participat prima oara in anul 2009, obtinand locul I la examenul IPO 2; examene si intreceri de dresaj… experiente prin care am trecut pas cu pas, la care am participat cu bucurie si ambitie dupa multa munca, din care am invatat si inca invat…
…in imagini apare, desigur, si Alex, ciobanescul belgian malinois care mi-a adus marea realizare de a fi promovat examenul IPO 3 (cea mai inalta treapta in competiitiile de gen), in cadrul Campionatelor Mondiale de Dresaj, in anul 2009…

galerie imagini:

dresaj canin - peste 20 de ani de experienta - examene de dresaj promovate inca din anii \'80

din activitatea recenta, enumeram in palmares:

IPO 3 Campionatul Mondial FCI 2009
atentator pentru Campionatul National CNCG 2010
Invingator IPO 1 Cupa Trakia 2012
Invingator IPO 1 Cupa Mures 2013
locul 2 IPO 1 Campionatul Budapestei Duna Kupa 2013
Invingator IPO 2 Cupa Trakia 2013
atentator pentru Campionatul National CNCG 2013
locul 2 IPO 3 Cupa Trakia 2014
atentator pentru Campionatul National CNCG 2014
Invingator IPO 3 Campionatul Budapestei Duna Kupa 2015
Invingator IPO 3 Cupa Trakia 2015
IPO 3 Campionatul Mondial FCI 2016
locul 2 IPO 3 Cupa Bucuresti 2016
atentator pentru Campionatul Budapestei Duna Kupa 2016
IPO 3 Campionatul Mondial FMBB 2017 (clasat al 53-lea din 150 de participanti)
multiple trofee obtinute la competitii si examinari de profil in Romania;

in pagina Rezultate & Noutati gasiti prezentate pe scurt cele mai recente activitati, participari si rezultate.